Pe primul loc

  Pe primul loc

Vorbesc în ultima vreme despre subiectul pe primul loc. A pornit de la întrebarea Cine e cea mai importantă persoană din viața ta și ce ai face pentru ea?

Răspunsurile mele, dar și ale celor întrebați, au fost legate în cea mai mare parte de partenerul de viață și sună cam așa:

Pentru ea m-aș trezi un pic mai devreme dimineața să pregătesc cafeaua și micul dejun. Fac tot ce ține de mine să avem o viață cât mai lungă și frumoasă împreună și insist să-și bea întâi paharul de apă. Pentru el aș trece mai des pe la sală, pentru că mă simt cel mai bine în pielea mea când mă găsește în tricoul lui și ne relaxăm împreună cu serialul nostru preferat, după ce am scăpat de nebunia de peste zi. 

Cu ea aș sta de vorbă seara, după fiecare zi nesfârșit de grea și aș încuraja-o să o ia de la capăt mâine. Sunt atât de multe de făcut și e la început, dar deja văd tot ce visează transformat în realitate. Văd cât de mult muncește și cel mai bun lucru pe care îl pot face e să o primesc cu brațele deschise când ajunge acasă la 9-10 seara. Știu că e ceva temporar.

L-aș liniști cumva: ”Ai atâtea de făcut, în loc să lași obiectivele mari și îndepărtate să te împietrească, ia câte un lucru pe rând. Gândește-te la ce poți face chiar acum, în momentul prezent, în fiecare zi. Așa faci câte un pas, așa iei câte o decizie, toate orientate către scopul tău”. Fie că își duce visurile pe culmi sau renunță la jumătatea drumului, pune suflet în munca lui și îl apreciez pentru asta.

Aș refuza să-i spun prostia aia de ”O să fie bine!”.

Sunt o prietenă sinceră și aleg să-i spun ”Bă, da! Ai fost nașpa și te-ai făcut de rahat.” În continuare i-aș pune întrebări utile: ”Ce lucru bun îți iei din experiența asta, cum te ajută să crești și ce o să faci diferit de aici înainte?”

Aș înceta să mă mai supăr că nu petrece suficient timp cu mine, doar i-aș aminti că mai are nevoie și de relaxare.

I-aș spune că o iubesc exact așa, pentru toate imperfecțiunile sale. Pentru eforturile din fiecare zi, pentru pasiunea care-i sclipește în ochi, pentru momentele în care se crede complet pierdută, deși n-a fost niciodată mai ”pe drumul său” de atât. Pentru întrebările pe care și le pune când vrea să fie sigură că ia cea mai bună decizie, pentru iubirea pe care o are și o radiază. Pentru teama și curajul cu care intră în necunoscut. Pentru responsabilitate și pentru momentele în care ar vrea să fugă de responsabilități. 

Totuși..

Cum ar fi ca cea mai importantă persoană din viața ta să fii chiar tu?

Să-ți oferi mai întâi ție tot ce le oferi oamenilor pe care îi iubești, să te pui pe tine pe primul loc și să ai grijă de tine, pentru că fiind bine tu cu tine, o să fii bine și în celelalte relații ale tale.

Indiferent cu cine am purtat discutia asta, concluzia a fost aceeași: e necesar să te pui pe primul loc în viața ta. Nu job-ul, nu partenerul de viață, nu familia.

Hai să ne uităm la 2 situații:

Prima – îmi externalizez dorința de a fi fericită și iubită – ”tu trebuie să mă faci fericită”, ”tu trebuie să mă faci să mă simt iubită” și în consecință ”tu mă rănești” când nu-mi oferi toate astea. A doua – eu sunt singura responsabilă de fericirea și bunăstarea mea, motiv pentru care sunt completă și suficientă, am toată iubirea de oferit și o împart în toate direcțiile. O presar peste tot ce fac. Eu am început să aleg a doua situație în fiecare zi, iar pentru asta învăț în permanență să fiu fericită cu mine și să aduc bunăstarea asta și în celelalte relații din viața mea.

Acum

Am ceva mai multă răbdare cu mine pentru că fac schimbări durabile, câte una pe rând. Am încercat-o pe pielea mea de suficiente ori cât să-mi dau seama care sunt consecințele unui program restrictiv care nu e croit pentru mine și nevoile mele. Ajungeam să mă înfometez, scăpam de multe kilograme în câteva luni, iar odată ce îmi atingeam scopul, reveneam la gustarea dulce de după masa de prânz..și la ieșirile în oraș cu prietenii să mâncăm niște tagliatelle..pe la ora 21:00..și la vechile kilograme..+ câteva peste.

Sunt mai blândă cu mine, pentru că de fiecare dată când m-am certat, chinuit și pedepsit singură, nu am reușit decât să mă refugiez înapoi in mâncare. În continuare îmi răsar gânduri nașpa, dar îmi amintesc de proiectul din jurnalul meu, #100deziledeblândețe, în care îmi cer să fiu curioasă, să aflu mai multe despre situația respectivă, despre mine și despre lecțiile pe care încă nu le-am învățat de acolo, lecții care mă ajută să cresc.

Mă accept. Calități și defecte, ale mele-s toate. Dacă vreau să schimb ceva ce nu-mi place, am nevoie mai întâi să accept că acel lucru face parte din mine, pentru că sunt și așa. În loc să-mi spun în oglindă ”Ce mă enervează celulita asta de care nu reușesc să scap!” sau chiar să nu mă pot privi, îmi fac curaj să mă privesc, accept, apreciez și să mă transform în cea mai frumoasă variantă a mea de până acum – proces pus pe repeat în fiecare zi.

Îmi asum. Și nu doar la nivel declarativ. Îmi asum că sunt într-un proces și asta presupune zile bune, în care fac progrese și zile în care o dau de gard cu grație. Înțeleg momentele în care o dau în bară, înjur un pic, îmi trece, accept nenorocitele de consecințe și aleg să învăț și să cresc într-un om mai bun din ele. 

Îmi respect corpul, îmi respect munca, respect oamenii cu care lucrez și spun ce e ok și ce nu funcționează pentru mine. Am învățat să-mi setez și granițe. Și mai apar acele momente în care oricâte laude și complimente mi s-ar oferi, îmi e tare greu să le primesc. Fie mă fâstâcesc pentru că mă simt inconfortabil în centrul atenției, fie mi se pare că nu am făcut cine-știe-ce progrese și mai am un drum lung în față. Dar piua.

Ăsta e momentul perfect să dau un zoom-out, să mă uit în urmă la tot ce am făcut și învățat, să mă bucur de drum și să-mi ofer susținere: ”Aura, uite cât de departe ai ajuns! Ce faci, te întorci acum? Tot înainte!”.

Așa că da, îmi apreciez eforturile, accept complimentele și mă pun, în continuare, pe primul loc.    P.S. Cel mai frumos răspuns pe care l-am primit a fost: “Eu. Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea. Dacă n-aș fi eu, n-ar exista în viața mea celelalte persoane importante pentru mine.”

Articole din aceeași sferă

Împărtășește-ți părerea