Despre nutriție în 2016

photo-1441123285228-1448e608f3d5

 

S-au dus vremurile acelea. Vremurile în care țineam dietă și era la modă.
Vremurile în care nu aveam habar ce sunt caloriile, decât că trebuie să mâncăm cât mai puține ca să slăbim.
Nici să le numărăm nu știam. Partea bună e că nici nu trebuie.

Acum e momentul să învățăm mai multe despre mâncarea din farfuriile noastre. Să avem grijă de corpurile noastre.

Acum avem informații disponibile non-stop la vârfurile degetelor și tot ce avem de facut, teoretic, e să le căutăm, să le filtrăm și să ne facem propriile alegeri. Sănătoase. Potrivite nevoilor fiecăruia.
Dar dacă până acum câțiva ani aveam prea puține informații la îndemână, acum avem prea multe care se mai și bat cap în cap.

Rolul meu în toată nebunia e de ghid.

De persoană care îți oferă alternative, soluții. De om care te ajută să înțelegi ce e de fapt proteina aia de care vorbesc băieții la sală. Sunt cea care îți vorbește și despre consecințele pe termen lung ale obiceiului de a pune atât de multe plicuri de zahăr în cafea, nu doar despre “slăbit rapid și sănătos”.
M-a întrebat de curând cineva: “Aura, tu chiar crezi în nutriție?”
Da, cred în nutriție foarte mult!

Cred în alegeri mai bune pentru noi. Alegeri făcute pentru binele nostru pe termen mediu și lung, nu doar soluții pentru a-ți remodela corpul pe termen scurt.

Cred că prin nutriție putem preveni și putem ameliora multe probleme de sănătate.

 

Cred că dulciurile și fast-food-ul ne dau o super-satisfacție pe moment, dar imediat ce am terminat răsfățul intrăm în vinovăție.
Mi se pare important să vorbim și despre cum te simți în perioada în care nu-ți poți aminti
când ai trecut ultima oară pe la sală.
Iar prajitura de la ora 4 te ajută să treci peste somnolența teribilă de la birou,
când îți vine să folosești laptopul ca pernă.
În perioada în care pizza la 11 seara e o idee super, iar anxietatea cu care ajungi acasă de la birou e înăbușită cu o porție mare de carbonara.

 

Cred în unicitatea fiecarui om, în nevoile mele care sunt diferite de ale tale, motiv pentru care dieta mea e diferită de a ta și totuși asemănătoare.
Cred în timpul investit în a-ți înțelege comportamentele și obiceiurile.
Cred în reîmprietenirea cu corpurile noastre.

 

Eu, una, eram cu moralul la pământ, deși îmi făceam toate poftele, ca să mă binedispun, iar cel mai provocator lucru a fost să ies din cercul
mâncat-orice-oricând-oricât -> dietă

și să fac cunoștință cu

îngrijire, respect și răbdare pentru procesul în care am intrat.
Iar cel mai important pas a fost cel în care am început să mă întreb
Care e cea mai bună alegere pentru mine acum: ciocolata sau salata?
Da, în continuare sunt momente în care ciocolata e răspunsul. Diferența din prezent o fac două-trei pătrățele de ciocolată neagră 85%, în locul unei tablete întregi din varianta cu cel mai mult lapte.

Curiozitatea mea a continuat cu întrebarea “Care e nevoia din spate?”, iar răspunsurile pe care le-am găsit sunt:

  • Am nevoie de energie
  • Am nevoie de o pauză, să mă ridic de la birou, să mă mișc un pic
  • Am nevoie să interacționez și cu un om, nu doar cu un laptop și un telefon
  • Sunt super-stresată că nu-mi iese tracking-ul de buget – chiar am cheltuit toți banii?
  • Am nevoie să mă relaxez un pic pentru că nu sunt un roboțel, indiferent că îmi place la nebunie job-ul meu sau că e ceva ce aș vrea să schimb.

Obișnuiam să le rezolv pe toate așa: mă ridic acum, cobor scările, ajung în cafeteria șiii ce să-mi iau – un sandviș, niște grisine, o ciocolată neagră sau..prăjitura aia care îmi făcea cu ochiul la prânz? Schimb două vorbe cu doamna de la casierie cu care m-am împrietenit și ajung înapoi la birou mișcată, socializată și cu doza de zahăr luată.
Lucrurile s-au schimbat în momentul în care am înțeles că îmi lipsea interacțiunea umană și am început să caut soluții. Așa am găsit colege cu care îmi setam mici întâlniri la fotoliile de pe hol, ne luam câte un pahar cu apă și ne bucuram de conversație timp de 15-20 de minute.
Fast-forward în prezent, dacă apar pofte de dulce (și se întâmplă) îmi dau seama că:

  • ori nu am avut mese suficient de consistente
  • ori nu mi-am luat suficienți carbohidrați buni
  • ori stă nenorocita de prajitură fix în raza mea vizuală.

În concluzie, cred în alegeri mai bune în schimbul restricțiilor și în toate lucrurile bune pe care ni le aduce o viață echilibrată, iar astea sunt răspunsurile mele când toată lumea mă întreabă Ce să fac cu pofta de dulce? și se așteaptă să le răspund cu Ronțăie și tu un morcov.

eating-animal-carrot-prairie-dog

Articole din aceeași sferă

Împărtășește-ți părerea